Programul Bihari Kissárrét

Impact Asupra Mediului: Prin intervențiile planificate, sute de mii de metri cubi de apă de ploaie pot fi reținuți anual pe loc, îmbunătățind direct microclimatul regiunii și nivelul apei freatice.

Kötegyán și localitățile partenere (Sarkad, Körösnagyharsány, Biharugra, Geszt, Mezőgyán, Sarkadkeresztúr, Méhkerék, Újszalonta, Salonta (RO), Cefa (RO) și Sânnicolau Român (RO)) sunt situate în microregiunea Kis-Sárrét și în zona de graniță sudică a acesteia. Zona este dens brăzdată de canale și foste cursuri de apă active, întinzându-se de la Crișul Repede până la Crișul Negru. Inundațiile Crișului Repede și ale altor cursuri de apă mai mici venite din Munții Apuseni – în principal Korhány, Köles-ér și Gyepes-ér – au creat acel imens ecosistem acvatic care se întindea de la Körösnagyharsány până la Vésztő, cunoscut sub numele de Kis-Sárrét. Ca urmare a lucrărilor de regularizare a râurilor și de desecare din secolul al XIX-lea, habitatul comunităților din lunca inundabilă s-a restrâns drastic, dispărând în mare parte. Cu toate acestea, problema a fost accentuată și mai mult de o intervenție umană eronată, după care au apărut și efectele schimbărilor climatice, în acest caz, desecarea. După inundațiile critice din 1970 de pe râurile Criș, în România au fost construite canale colectoare paralele cu frontiera de stat, astfel încât această regiune a fost izolată de aportul de apă asigurat de bazinul hidrografic montan. Practic, canalele Colector și Anti construite pe teritoriul românesc colectează apele care se scurg din Est și le direcționează direct în Crișul Negru, ocolind canalul principal Gyepes și alte cursuri de apă active anterior.  

Acest canal colector a tăiat și a secat cursurile de apă care transportau anterior un volum semnificativ de apă și alimentau în principal Crișul Repede. Aceste foste cursuri de apă sunt Gyepes-ér, Toprongyos, Pósa-ér, Kopolya-ér, Korhány-Köles-ér. Sau, așa cum este mai justificat să le numim astăzi: Holt-Gyepes, Holt-Korhány etc. 

 În ultimele decenii, apa mai ajungea în albii cel puțin primăvara după topirea zăpezilor sau după perioade mai ploioase, însă din cauza secetelor din ultimii ani, chiar și acestea au încetat. Consecința este că asocierile vegetale și fauna formate de-a lungul mileniilor pot dispărea definitiv din aceste habitate umede.

În localitățile din microregiune observăm că cantitatea de precipitații scade, apariția lor este mai rară și imprevizibilă, în timp ce Evenimentele cu precipitații intensive sunt mai frecvente comparativ cu trecutul, însă apa nu se infiltrează în sol, neîmbunătățind astfel regimul hidrologic local. De asemenea, perioadele cu ape de baltă sunt tot mai rare și mai scurte. Este de preferat să existe mai multă apă decât mai puțină. Albiile cursurilor de apă care aveau anterior debite semnificative (Gyepes-ér, Korhány etc.) sunt uscate în cea mai mare parte a anului. Albia este invadată de vegetație acvatică, iar vertebratele superioare (peștii, vidra) au dispărut din aceste cursuri de apă. Evident, apa nu a dispărut doar din albii, ci a scăzut și nivelul apei freatice, lucru ce se poate observa în fântânile săpate. În concluzie: problema a început cu regularizările de râuri și desecările, a continuat cu utilizarea neadecvată a terenurilor asociată agriculturii intensive pe parcele mari, urmată de efectul de desecare al Canalului Colector construit în anii '70, iar peste toate acestea – amplificând efectele – s-au adăugat schimbările climatice, în special din ultimii 10-20 de ani. Toate acestea au dus la aridizarea regiunii. Seceta era sesizabilă și înainte, dar odată cu reducerea precipitațiilor și dispariția apelor de baltă, aceasta s-a accentuat și mai mult. Iar anul 2022 a adus o secetă fără precedent.